O gazdă bună îşi introduce oaspeţii în mediul
nou, neobişnuit pentru aceştia, le asigură indicațiile necesare şi îi ajută să se familiarizeze
cu regulile casei, dar şi cu atracţiile locale.
Chiar dacă nu reuşim să îi ajutăm personal pe
toţi nou-veniţii să se familiarizeze cu noul lor
mediu locativ, le oferim asistenţă prin punerea la
dispoziţie a unui cupon valoric pentru un tur al
oraşului care să le ofere posibilitatea de a face
cunoştinţă cu oraşul Graz. Şi celelalte elemente
de conţinut ale pachetului nostru „Pentru prima
dată în Graz” vă vor oferi asistenţă pentru a vă
familiariza cu capitala landului Stiria. Veţi avea
ocazia să constataţi că oraşul Graz dispune
de o infrastructură ireproşabilă şi că este apreciat în mod justificat pentru calitatea ridicată
a vieţii. În calitate de reprezentanţi ai administraţiei locale, dorim să ne aducem contribuţia
în acest sens şi să ne perfecţionăm în mod
permanent serviciile. Pentru aceste performanţe
am obţinut în mod repetat premiul acordat în
Austria pentru eforturile administrative, la care
se adaugă şi numeroase distincţii suplimentare.
Sper că ne vom ridica întotdeauna la nivelul
cerințelor dumneavoastră şi că şi dumneavoastră
veţi avea ocazia de a percepe în mod pozitiv
contactele cu administraţia locală din Graz.
Pentru început vă doresc să vă simţiţi bine în
Graz şi să aveţi şi posibilitatea de a descoperi
numeroasele aspecte atractive ale oraşului
nostru. Poate că, în acest context, metropola
de pe Mur nu va deveni doar domiciliul, ci şi
căminul dumneavoastră.
V-ați înregistrat recent domiciliul principal în
Graz şi aţi primit acest pachet „Pentru prima
dată în Graz”. Prin intermediul elementelor
de conţinut şi cu ajutorul informaţiilor puse
la dispoziţie, dorim să vă simplificăm pe cât
posibil prima etapă a perioadei de acomodare
în capitala landului Stiria.
REGĂSIŢI ÎN DOSARUL
„PENTRU PRIMA DATĂ ÎN GRAZ”
•broșura „Pentru prima dată în Graz“
cu cele mai importante informaţii pe care
trebuie să le cunoaşteţi cu privire la viaţa
în Graz,
•dosarul cu teme precum „sortarea
deşeurilor”,
•un cupon valoric pentru un tur ghidat
al oraşului Graz,
•un plan al oraşului,
•un pix,
•un stick USB pe care sunt înregistrate două
filme cu imagini despre Graz, precum şi
broşura „Pentru prima dată în Graz”. În
acest mod dispuneţi de posibilitatea
de a descărca broşura şi pe computerul
dumneavoastră.
În broşura „Pentru prima dată în Graz” am
sintetizat informaţii utile în 14 capitole, structurate de la „Muncă” până la „Locuinţă”. În
capitolele respective regăsiţi în casete proprii
de informare datele de contact ale autorităţilor, instituţiilor, asociaţiilor etc. menţionate.
În parte, aceste date sunt disponibile şi în
text – mai bine de două ori decât deloc.
Anumite informaţii pot face parte din două
sau mai multe capitole, fiind însă abordate în
detaliu într-un singur capitol – sunteţi atenţionat
asupra acestui aspect printr-o „Observaţie”. În
secţiunea „Informaţie” sunt disponibile adrese
suplimentare utile de internet. Iar în anexă am
sintetizat toate adresele şi datele de contact,
prin intermediul unui plan al oraşului.
Sperăm că pachetul „Pentru prima dată în
Graz” este util pentru dumneavoastră şi vă
dorim o viaţă fericită în oraşul nostru de o
frumuseţe impresionantă! Nu susţinem că
prezentul document conţine toate informaţiile
disponibile – vă rugăm să adresaţi solicitările,
plângerile, propunerile de perfecţionare şi, în
special, laudele către serviciul de integrare al
oraşului Graz.
Am depus eforturi pentru a vă oferi informaţii
actuale. Având în vedere că legile, taxele,
contactele, programele de lucru etc. se modifică frecvent, vă recomandăm să efectuaţi
în prealabil verificări pe internet, respectiv să
luaţi legătura telefonic cu instituţia respectivă.
Sorry, no records were found. Please adjust your search criteria and try again.
Sorry, unable to load the Maps API.
În centrul pentru femei și centrul pentru bărbați
al orașului Graz, în Arche 38 și în centrul de
cazare pentru situații de urgență pentru tineri,
persoanele fără locuință găsesc un adăpost,
consiliere și asistență în procesul de căutare a
unei locuințe și a unui loc de muncă și pentru
soluționarea problemelor personale.
ASISTENȚĂ PENTRU
VICTIMELE VIOLENȚEI
Violența domestică, împotriva femeilor și copiilor este interzisă în Austria. Poliția dispune
de numeroase modalități de a interveni în
situații de violență domestică. Există numeroase organizații care asistă femeile și copiii
amenințați de acte de violență sau supuși
violenței. În cazul în care dumneavoastră sau
copilul/copiii dumneavoastră sunteți în pericol,
în cazul în care ați fost rănită de curând sau
vă simțiți amenințată, apelați imediat poliția
la numărul de telefon 133! Până la sosirea
poliției, duceți-vă copilul – în măsura în care
acest lucru este posibil – într-un loc sigur, într-o
cameră care se poate încuia sau la un vecin.
NAŞTEREA ANONIMĂ/COŞUL
PENTRU BEBELUŞI
MAMELE CARE NU AU POSIBILITATEA
DE A PĂSTRA COPILUL AU LA DISPOZIŢIE DOUĂ POSIBILITĂŢI:
•Nașterea anonimă în spital. Femeia nu
trebuie să își prezinte numele sau datele
personale. După naștere, copilul intră
în grija direcției generale de asistență
socială și protecție a copilului și este
încredințat unor părinți adoptivi cât mai
repede posibil.
PLANUL DE SIGURANȚĂ
AL ORAȘULUI ȘI APLICAȚIA DEFI
Planul interactiv de siguranță al orașului Graz
prezintă locațiile stațiilor de poliție,de pompieri
și de salvare, farmaciile, spitalele, etc. Pentru
serviciile suplimentare ale departamentului de
management al siguranței există aplicația Defi,
cu ajutorul căreia se pot accesa toate locațiile
defibrilatoarelor în Graz și numerele de telefon
locale ale serviciului de menținere a ordinii
publice (0316 872-2277; vineri, sâmbătă,
înaintea sărbătorilor publice între orele 22 și
3). Pentru detalii și lista completă a link-urilor,
accesați sicherheit.graz.at.
Numere de apel pentru
situații de urgență importante
Număr de apel pentru situații
de urgență în Europa
112
Brigada de pompieri
122
Poliție
133
Salvare
144
Număr de apel pentru situații de
urgență pentru persoane cu deficiențe
de auz
per SMS: +43 800 133 133
gehoerlosennotruf@polizei.gv.at
+43 800 133 133
ALTE NUMERE DE APEL PENTRU
SITUAȚII DE URGENȚĂ:
Centru de avertizare național/
serviciu de salvamari
130
Salvamontiști
140
Sănătate
Serviciul medical de urgenţă
141
Serviciu de asistență telefonică
142
Număr de apel de urgență farmacii
14 55
Serviciul pentru urgenţe stomatologice
+43 316 385 8 32 81
(începând cu ora 16)
Centru de informare în caz de intoxicare
+43 1 40 64 343
Spitalul clinic universitar
al landului (LKH)
+43 316 385-0
LKH-West
+43 316 5466-0
Spitalul de urgenţă
+43 316 505-0
Crucea Roșie
+43 5 01 44 5 0
Serviciul de transport de urgență
a bolnavilor Crucea Roșie
14 8 44
Număr de apel pentru situaţii de urgenţă în caz de intoxicare
+43 1 40 64 343
Serviciul medical mobil pentru urgenţe
pediatrice
+43 316 69 15 12
Linia de apel pentru situaţii de urgenţă
pentru bebeluşi spitalul clinic universitar
al landului Graz
+43 316 385-7450
Siguranță
Direcția de poliție și secția de poliție
locală Graz
+43 5 91 33 65 0
Secția de poliție regională
+43 059 133 60 0
Departamentul de pompieri
profesioniști Graz informații
generale, intermediere
+43 316 872-5858
Serviciu de asistență telefonică
pentru femei
+43 800 222 555
Număr de apel de urgență pentru copii,
serviciul „Rat auf Draht”
(asistență telefonică)
147
Număr de apel de urgență pentru
victime
+43 800 112 112
Serviciul de menținere a ordinii publice
Graz
+43 316 872-2266
Locuință
Direcția de poliție și secția de poliție
locală Graz
+43 5 91 33 65 0
Secția de poliție regională
+43 059 133 60 0
Departamentul de pompieri
profesioniști Graz informații
generale, intermediere
+43 316 872-5858
Serviciu de asistență telefonică
pentru femei
+43 800 222 555
Număr de apel de urgență pentru copii,
serviciul „Rat auf Draht”
(asistență telefonică)
147
Număr de apel de urgență pentru
victime
+43 800 112 112
Serviciul de menținere a ordinii publice
Graz
+43 316 872-2266
8053
8502
8502
8501