Descrierea locului: Permis de conducere: aveţi nevoie de un
permis de conducere valabil. Limitele de timp
sau termenele expirate din ţara de origine
sunt aplicabile şi în Austria. În situaţia în care
permisul dumneavoastră de conducere a fost
eliberat într-un stat UE sau SEE, acesta este
valabil şi în Austria (aveți însă posibilitatea
de a solicita voluntar transcrierea acestuia).
În situaţia în care sunteţi originar dintr-un stat
terţ şi dacă vă înregistraţi domiciliul principal
in Austria, puteţi conduce un autovehicul
în primele şase luni şi în baza permisului
de conducere eliberat în străinătate (este
suficientă traducerea).
În situaţia în care aveţi nevoie de acest document pentru o perioadă mai mare de o
jumătate de an, permisul trebuie transcris
cel târziu la momentul respectiv, iar dumneavoastră trebuie să absolviţi un examen
practic. Pentru informaţii, vă rugăm să luaţi
legătura cu direcţia de poliţie a landului Graz.
OBLIGAŢIA DE PURTARE A CENTURII DE SIGURANŢĂ
În Austria, pe parcursul deplasării cu
autovehiculul, atât persoanele de pe
locurile din faţă, cât şi cele de pe locurile din spate au obligaţia de a utiliza centurile de siguranţă. Copii care
nu au împlinit vârsta de 14 ani și cu o înălţime
mai mică de 1,50 metri, trebuie să fie aşezaţi
întrun sistem corespunzător de imobilizare
pentru copii (scaun pentru copii).
PARCARE
În Graz sunt disponibile aproximativ 26.500 de
locuri de parcare cu plată de-a lungul străzilor
şi în pieţe, aşa-numite „zone albastre” şi „zone
verzi”. Pentru a putea parca în zonele albastre,
aveţi nevoie, de luni până vineri, între orele 9
şi 20, precum şi sâmbăta între orele 9 şi 13,
de un tichet de parcare care trebuie amplasat vizibil la bordul autoturismului, în spatele
parbrizului. În Europaplatz/Bahnhofvorplatz
trebuie achitată zilnic, în intervalul cuprins
între orele 8 și 22, o taxă de parcare. Zonele
albastre sunt marcate pe întreaga suprafaţă, cu
semne de circulaţie la nivelul tuturor intrărilor
şi ieşirilor către zona în cauză, respectiv la
nivelul sectoarelor stradale.
Durata maximă de parcare este de 3 ore.
Excepţii: Europaplatz/Bahnhofvorplatz –
1 oră; Kaiser-Josef-Platz, Schlögelgasse și
Lendplatz 90 de minute. Zonele verzi sunt
marcate de asemenea cu panouri de atenţionare şi sunt aplicabile în zilele lucrătoare,
de luni până vineri, între orele 9.00 şi 20.00.
În aceste zone se poate parca fără limită de
timp, în schimbul achitării unei taxe de parcare.
Sâmbăta, parcarea în zonele verzi este gratuită.
Taxa de parcare poate fi plătită cu ajutorul
automatului pentru tichete de parcare sau
al telefonului mobil (handyparken.graz. at).
Autovehiculele electrice se parchează gratuit
în baza unui certificat oficial eliberat în acest
sens. Pentru locuitori, antreprenori şi angajaţi
există în anumite condiţii autorizaţii derogatorii.
Administraţia străzilor – departamentul
pentru taxe de parcare
Keesgasse 6, 8010 Graz
+43 316 872-6565
parkgebuehrenreferat@stadt.graz.at
graz.at/parken
GPS – Servicii pentru spaţiile de
parcare din Graz
Jakominigürtel 20, 8010 Graz
+43 316 872-7565
+43 316 872-7561
parkraumservice@stadt.graz.at
parken.graz.at
Informație
Fotografie: Joel Kernasenko
În zonele verzi (doar aici) sunt disponibile şi
carduri lunare şi anuale.
Pentru informaţii detaliate cu privire la subiectul
„Parcarea în Graz” consultați adresa parken.
graz.at.
TICHETE ÖFFI: ONLINE & APP
Cum ar fi dacă aţi putea achiziţiona simplu,
rapid şi comod biletul dumneavoastră de autobuz şi tramvai din magazinul online al liniilor
din Graz? Nu contează dacă sunteţi acasă, la
biroul sau pe drum. Cu numai câteva clic-uri
vă achiziţionaţi legitimaţia de călătorie! De la
legitimaţia valabilă pentru un interval de 3 zile
la legitimaţia valabilă mai multe săptămâni şi
cea lunară, la legitimaţia de călătorie pentru
studenţi, cea transmisibilă valabilă pentru o jumătate de an, cea anuală şi până la „legitimaţia
anuală Graz” pentru persoanele cu domiciliul
principal în Graz. Dar lucrurile nu se opresc
aici, în magazinul Online puteţi achiziţiona şi
legitimaţia dumneavoastră de călătorie pentru
toate zonele deservite de către asociaţia de
transport din Stiria. Legitimaţia de călătorie
pe telefonul mobil? Nicio problemă! Prin intermediul aplicaţiilor „Offi-Ticket” al Graz Linien,
precum şi „BusBahnBim” a societăţii de transport
Categorii: TRANSPORT: DEPLASAREA CU AUTOTURISMUL
Addresa: 137 Wagner-Jauregg-Straße
8053
8053
Permis de conducere: aveţi nevoie de un permis de conducere valabil. Limitele de timp sau termenele expirate din ţara de Read more...
Descrierea locului: Graz dispune de o reţea densă de mijloace de
transport în comun – aceasta este prezentată
în harta reţelei anexată la această broşură
„Pentru prima dată în Graz”, precum şi în
dosarul pentru preţurile de călătorie. „Graz
Linien” vă transportă cu autobuzul şi tramvaiul
în orice colţ al oraşului, în intervalul cuprins
între aproximativ ora 5 dimineaţa şi ora 24.
Vineri şi sâmbătă, autobuzele „Nightline” vă
transportă acasă şi după miezul nopţii. În autobuz puteţi achiziţiona de la şofer (cu plata
în numerar) legitimaţii de călătorie valabile
pentru 1 oră şi 24 de ore. În tramvai puteţi
achiziţiona de la automat (cu monede sau
prin intermediul bancomatului, respectiv al
cardurilor de credit), legitimaţii de călătorie
valabile pentru 1 oră, 24 de ore, 1 săptămână,
1 lună. De la tutungerie puteţi achiziţiona în
avans legitimaţii de călătorie pentru 1 oră,
24 de ore, 1 săptămână, precum şi legitimaţii
de călătorie multiple. Legitimaţii de călătorie
valabile pentru jumătate de an sau pentru un
an sunt comercializate numai de către „Centrul de mobilitate şi distribuţie” (a se vedea
mai jos). Preţul legitimaţiilor de călătorie este
identic în toate situaţiile, indiferent dacă sunt
achiziţionate în autobuz/tramvai sau de la
tutungerie.
Sunt aplicabile reduceri pentru seniori (începând cu vârsta de 60 de ani; în funcție de
venit; detalii cu privire la acest aspect sunt
disponibile în capitolul „Seniori”), precum şi
pentru elevi şi ucenici.
Studenţii cu domiciliul principal în Graz beneficiază din partea municipalităţii oraşului Graz
de un „cec de mobilitate” în valoare de 30
până la 40 de euro pentru fiecare semestru
de studii. Informaţii cu privire la condiţiile
care trebuie îndeplinite de către studenţi în
acest scop, la modul în care poate fi utilizat „Cecul de mobilitate” şi la locaţia de la
care va fi solicitat acesta sunt disponibile la
adresa graz.at/ mobilitaetsscheck.
DEPLASAREA CU BICICLETA
Graz dispune de o reţea foarte bună de piste
de biciclişti (aproximativ 120 de kilometri).
„Cardul de biciclişti Graz” este pus la dispoziţie gratis la „Mobil Zentral”,Jakoministraße
1, la Graz Tourismus, Herrengasse 16, la
centrul de biciclete din gara centrală şi la
departamentul pentru planificarea transporturilor, Europaplatz 20, tel.: +43 316 872-
2882, e-mail: verkehrs- planung@stadt.graz.
at. La centrul de biciclete de la gara centrală
(la sud de intrarea principală) dispuneţi de
posibilitatea de a parca în condiţii de siguranţă bicicleta dumneavoastră sau o bicicletă de închiriat (tel.: +43 664 61 73 874).
graz.at/radstation
Mobil central
Jakoministraße 1, 8010 Graz
Program de lucru cu publicul:
De luni până vineri între orele 8 și 18
Sâmbătă între orele 9 și 13
+43 316 887-4224
holding-graz.at/linien
mobilzentral.at
Categorii: TRANSPORT: DEPLASAREA CU AUTOTURISMUL
Addresa: 120 Lannachbergstraße
8503
8503
Graz dispune de o reţea densă de mijloace de transport în comun – aceasta este prezentată în harta reţelei anexată Read more...
Descrierea locului: Programul normal de lucru pentru o activitate
cu normă întreagă în Austria este de 8 ore pe
zi, 40 de ore săptămânal. Sunt admise şi alte
forme de exercitare a programului de lucru, de
exemplu activitate profesională minoră, acti
–
vitate cu normă parţială, activitate sezonieră,
etc. Dreptul la concediu este aplicabil pentru
o perioadă de minim cinci săptămâni pe parcursul anului de lucru, acesta fiind aplicabil şi
pentru angajaţii cu normă redusă, de exemplu
angajaţii cu normă parţială.
Nu este reglementat un drept legal la un al
13-lea şi un al 14-lea salariu lunar, angajatul
dispune de un astfel de drept numai în măsura
în care acesta este convenit în mod corespun
–
zător contractual.
IMPOZITE
Persoana cu domiciliul obişnuit în Austria are
obligaţia de a impozita toate veniturile. Pentru
a evita o dublă impozitare a veniturilor din
străinătate, au fost încheiate cu statele vecine,
respectiv cu statele UE, respectiv SEE acorduri
de evitare a dublei impuneri. Angajaţii, şi
pensionarii, achită impozit pe salariu, reţinut
direct de către angajator şi virat către admi
–
nistraţia financiară. În baza unei impozitări a
personalului este posibilă obţinerea restituirii
eventualelor impozite achitate nedatorat. Li
–
ber profesioniştii achită impozit pe venit şi
trebuie să depună o declaraţie cu privire la
impozitul pe venit la administraţia financiară
(finanzonline.at).
REZILIERE
Prin intermediul unei rezilieri dispuse de către
angajator, acesta reziliază un raport de muncă
pe perioadă nedeterminată. Rapoartele de
muncă pe perioadă determinată pot fi reziliate
pe parcursul perioadei limitate de valabilitate
numai în măsura în care acest demers a fost
convenit expres între angajator şi angajat. Termenele şi intervalele de preaviz pentru reziliere
sunt menţionate în contractul dumneavoastră
de muncă sau în contractul colectiv de muncă
aplicabil pentru dumneavoastră.
Categorii: Locuri de munca
Addresa: Werk 3 RWA AG, Industriestraße, Rodelhügel, Sajach, Lannach
8502
8502
Programul normal de lucru pentru o activitate cu normă întreagă în Austria este de 8 ore pe zi, 40 de Read more...
Descrierea locului: „Agenţia de ocupare a forţei de muncă” (AMS)
reprezintă autoritatea administrativă publică
din domeniul promovării forţei de muncă din
Austria şi este competentă pentru acordarea
de consultanţă cu privire la tema prestării
activităţii, pentru intermedierea de locuri de
muncă şi pentru serviciile în asociere cu asigurarea de şomaj.
Centrul de informare profesională al AMS
oferă informaţii cu privire la oportunităţile
profesionale şi la posibilităţile de instruire,
la locurile de muncă existente, punând la
dispoziţie sfaturi practice şi recomandări cu
privire la alegerea profesiei.
În situaţia în care vă aflaţi în căutarea unui loc
de muncă sau dacă ştiţi că veţi rămâne în scurt
timp fără loc de muncă, înregistraţi-vă cât mai
rapid posibil la reprezentanţa regională a AMS
competentă pentru domiciliul dumneavoastră.
Puteţi accesa informaţii exacte şi importante
la pagina de internet ams.at
PROMOVĂRI DE INIŢIATIVE
în majoritatea ziarelor, în special în ediţiile
săptămânale ale ziarelor cotidiene, puteţi
consulta numeroase oferte de locuri de muncă. Dispuneţi de posibilitatea de a transmite
documentele de promovare a candidaturii
dumneavoastră şi din proprie iniţiativă către
o firmă la care v-ar face plăcere să lucraţi.
Şi pe internet sunt disponibile anumite platforme de locuri de muncă cu diverse oferte
de posturi.
CĂUTAREA DE LOCURI DE MUNCĂ LA
NIVEL EUROPEAN
EURES ajută persoanele aflate în căutarea
unui loc de muncă să îşi găsească un post în
Spaţiul Economic European, eures.europa.eu
REPREZENTAREA INTERESELOR
LUCRĂTORILOR
Camera de muncă: Camera de muncă reprezintă, în cooperare cu Confederaţia austriacă
a sindicatelor, interesele lucrătorilor, precum
şi ale consumatorilor în Austria.
Sindicat:Confederaţia austriacă a sindicatelor
(ÖGB) reprezintă o organizaţie tip umbrelă
în care sunt incluse numeroase sindicate de
specialitate (de exemplu funcţionari publici,
construcţii-exploatarea lemnului, angajaţi din
domeniul privat). Aceasta reprezintă interesele
persoanelor care deţin calitatea de angajaţi,
dar şi ale persoanelor aflate în instruire, ale
şomerilor şi ale pensionarilor. Astfel, ÖGB este
implicată în negocierea contractelor colective
generale sau a legilor. Cotizaţia de membru
este reprezentată lunar de un procent din
venitul brut. Pentru ucenici, elevi, studenţi,
şomeri etc. sunt aplicabile acorduri speciale.
Puteţi consulta informaţii mai detaliate şi la
adresa oegb.at.
Comitet de întreprindere: În cadrul unei
întreprinderi în care sunt încadraţi minim 5
angajaţi cu drept de vot (independent de
cetăţenia acestora), poate fi ales un comitet
de întreprindere. Comitetul de întreprindere
reprezintă interesele lucrătorilor în raport cu
conducerea întreprinderii. O „cotizaţie pentru
comitetul de întreprindere” pentru acoperirea
costurilor este reţinută direct din salariu şi poate
reprezenta maxim o jumătate de procent din
venitul brut.
Reprezentarea personalului: În cadrul unei
administraţii publice, comitetul de întreprindere este mandatat să asigure reprezentarea
personalului.
Categorii: Locuri de munca
Addresa: Graz
„Agenţia de ocupare a forţei de muncă” (AMS) reprezintă autoritatea administrativă publică din domeniul promovării forţei de muncă din Austria Read more...
Descrierea locului: SE ASIGURĂ ACCESUL FĂRĂ RESTRICŢII
PE PIAŢA MUNCII PENTRU:
•Toate persoanele care deţin cetăţenia
austriacă, soţii şi soţiile, precum şi copiii
acestora, în măsura în care deţin un drept
de stabilire în sensul NAG (legii privind
dreptul de stabilire şi de şedere).
•Toţi cetăţenii următoarelor state:
Belgia, Danemarca, Germania, Finlanda, Franţa, Grecia, Marea Britanie şi
Irlanda de Nord, Irlanda, Islanda, Italia,
Liechtenstein, Luxemburg, Malta, Olanda,
Norvegia, Portugalia, Suedia, Spania,
Cipru, Elveţia.
SUNT EXCEPTATE DE LA PREVEDERILE
LEGII PRIVIND ANGAJAREA CETĂŢENILOR STRĂINI
printre altele, refugiaţi recunoscuţi în sensul
convenţiilor aplicabile, cetăţenii străini în serviciul diplomatic sau consulat şi funcţionarii
externi ai acestora, precum şi persoanele care
studiază şi efectuează cercetări la universităţi
şi instituţii ştiinţifice.
CARDUL ROŞU-ALB-ROŞU
Există două variante de card roşu-alb-roşu:
•Cardul RWR: conferă dreptul de stabilire
şi de incadrare la un anumit angajator.
•Cardul RWR plus: conferă dreptul de
stabilire şi
Cardul roşu-alb-roşu este emis pentru
•personal cu un nivel deosebit de ridicat
de calificare
•specialişti in profesii în care se înregistrează deficit de personal
•alte persoane care ocupă poziţii cheie,
•precum şi
•absolvenţii de studii.
Personalul calificat din state terţe, precum şi
membri familiei dumneavoastră dispun, în
baza cardului roşu-alb-roşu, de dreptul de a
se stabili cu titlu permanent în Austria şi de a
lucra în această ţară. Autorizarea se realizează
în baza unui sistem de punctaj.
Cele mai importante criterii pentru obţinerea
unui card roşu-alb-roşu sunt reprezentate de:
calificare, experienţă profesională, cunoştinţele
lingvistice, varsta, o ofertă adecvată pentru un
loc de muncă şi o remunerare corespunzătoare.
„CARDUL ROŞU-ALB-ROŞU PLUS”
Cardul roşu-alb-roşu plus conferă dreptul de stabilire şi de acces fără restricţii pe piaţa muncii.
O persoană care, pe parcursul unui interval
de 12 luni, a lucrat deja timp de 10 luni in
baza unui card RWR, poate solicita un card
roşu-alb-roşu plus. Persoanele de specialitate
şi cele care ocupă poziţii cheie cu cardul
RWR pot fi însoţite ulterior de către membri
familiei lor. Aceştia vor recepţiona pe loc un
card roşu-alb-roşu plus şi acces fără restricţii
pe piaţa muncii în Austria.
„ŞEDERE PERMANENTĂ ÎN UE”
Cine este stabilit deja de cinci ani în Austria,
poate solicita un titlu de şedere denumit „şedere
permanentă în UE”.
Acesta conferă dreptul de stabilire pe perioadă nedeterminată, cu acces fără restricţii
pe piaţa muncii. Pentru titlurile de şedere sunt
necesare cunoştinţe avansate de limba germană (nivelul B1).
CINT-CLUB INTERNATIONAL
În calitate de centru bilingv de competenţă
şi de servicii pentru specialiştii şi personalul
din funcţiile cheie de la nivel internaţional,
precum şi pentru familiile acestora, CLUB INTERNATIONAL susţine societăţile sale membre
şi contribuie la internaţionalizarea centrului
economic Stiria.
Categorii: Locuri de munca
Addresa: Pirkhofberg, Pirkhof, Sankt Stefan ob Stainz
8562
8562
SE ASIGURĂ ACCESUL FĂRĂ RESTRICŢII PE PIAŢA MUNCII PENTRU: •Toate persoanele care deţin cetăţenia austriacă, soţii şi soţiile, precum şi Read more...
Descrierea locului: CARE SUNT ASPECTELE DE CARE TREBUIE SĂ ŢINEŢI CONT
LA SCHIMBAREA LOCUINŢEI
•Reziliere la termen a vechiului
contract de închiriere
•Eventual clarificarea compensaţiilor cu
locatarul ulterior şi solicitarea confirmării
în formă scrisă a dotărilor din locuinţă
•Citirea consumului contoarelor – gaze,
energie electrică, apă, încălzire (în vechea şi noua locuinţă!)
• Abonarea/dezabonarea de la alimentarea cu energie termică de la centrala de
termoficare/gaze şi energie electrică în
vechea locuinţă
•Abonarea/dezabonarea de la radio şi
televiziune/televiziunea prin cablu
•Abonarea/dezabonarea de la telefon/
internet
•Înregistrarea la timp la o nouă instituţie
destinată îngrijirii copiilor/şcoală/creşă
•Solicitarea redirecţionării expediţiilor
poştale la noua adresă
• Informarea angajatorului cu privire la
valorificarea concediului special
•Programare pentru predarea şi preluarea
locuinţei (proces verbal de predare)
•Restituirea eventualei autorizaţii de parcare
•În caz de necesitate: planificarea şi coordonarea lucrărilor de renovare a locuinţei
vechi şi/sau noi
•În caz de necesitate: mandatarea unei firme de mutări care să efectueze relocarea
CARE SUNT ASPECTELE DE CARE TREBUIE SĂ ŢINEŢI CONT
LA SCHIMBAREA LOCUINŢEI
•În caz de necesitate: organizarea ajutoarelor pentru mutare, asigurarea cutiilor
de ambalaje şi a vehiculelor de transport,
precum şi planificarea unei date pentru
efectuarea mutării
•Informarea la timp a societăţii la care este
încheiată asigurarea pentru bunurile din
locuinţă cu privire la mutarea planificată
(de regulă se aplică protecţia conferită
prin asigurare şi pentru mutare)
•În caz de necesitate: organizarea unei
zone în care va fi interzisă pe termen scurt
staţionarea, pentru a putea efectua
operaţiunile de încărcare şi descărcare a
vehiculului de mutare
•Colectarea tuturor documentelor justificative cu privire la mutare (facturi etc.) pentru
a asigura deductibilitatea fiscală
•Consemnarea stării noii locuinţe înainte
de mutarea în incinta acesteia (de exemplu proces verbal de recepţie şi fotografii)
•Eventual obţinerea de informaţii cu privire
la posibilităţile de eliminare a deşeurilor
voluminoase în localitatea dumneavoastră
•Solicitarea decontării finale
cu privire la chirie pentru locuinţa veche
•Rezilierea mandatelor de debitare directă
cu privire la costurile referitoare la chirie,
cheltuielile de exploatare şi energie
pentru vechea locuinţă
DUPĂ MUTARE
•Restituirea cheii vechii locuinţe
•Înregistrarea, radierea, modificarea înregistrării domiciliului principal
•Inscripţionarea cu numele dumneavoastră
a plăcuţelor de nume
•Înregistrarea/radierea câinelui dumneavoastră
•Solicitarea unui eventual permis de
parcare
•Solicitarea/comandarea/modificarea
pubelei pentru deşeuri biologice
şi a recipientului de deşeuri reziduale
•Radierea autovehiculului şi înmatricularea
acestuia la noul domiciliu
COMUNICAREA
MODIFICĂRILOR DE ADRESĂ
•Angajator sau oficiul de ocupare
a forţei de muncă
•Casa de asigurări de sănătate/casa de
asigurări de pensii
•Autoritatea de înmatriculare a autovehiculelor
•Societatea de asigurare a autovehiculului
•Instituţii financiare/societăţi de asigurare –
comunicaţi din timp datele noii locuinţe (cel
târziu la noua înregistrare) către societatea
la care aţi asigurat bunurile din locuinţă!
•Instituţia de îngrijire a copiilor/şcoala/
creşa/universitatea
•Administraţia financiară
•Cartea funciară
•Structura responsabilă pentru servicii civile
•Documentul conform legislaţiei aplicabile
cu privire la regimul armelor (de exemplu
permis de portarmă)
•Asociaţia religioasă (de exemplu structura
responsabilă pentru plata contribuţiilor
bisericeşti)
•Autoritatea militară (numai în caz de
mutare în străinătate)
•Permis de vânătoare/pescuit
•Procuri
•Abonamente curente (de exemplu ziare,
reviste, teatru)
•Medici
•Biblioteci
•GIS – centrul de informare cu privire la
taxe din cadrul ORF
•Asociaţii, cluburi (de exemplu carduri
de client, club automobilistic, asociaţie
sportivă, club de lectură)
•Autoritatea de protecţie socială
•Autoritatea responsabilă pentru acordarea de asistenţă în domeniul studiilor
Categorii: Cum obtii o locuinta
Addresa: 120 Lannachbergstraße
8503
8503
CARE SUNT ASPECTELE DE CARE TREBUIE SĂ ŢINEŢI CONT LA SCHIMBAREA LOCUINŢEI •Reziliere la termen a vechiului contract de închiriere Read more...
Descrierea locului: SOLUŢIONAREA CONFLICTELOR ÎN
ANSAMBLURILE REZIDENŢIALE
Pentru a soluţiona rapid şi amiabil conflictele în
ansamblurile rezidenţiale, dispuneţi de posibilitatea de a vă adresa „biroului de soluţionare
a conflictelor” cu serviciul său de vecinătate.
Oferta include clasificarea situaţiei de fapt
aferentă conflictului de vecinătate, informaţii
de natură juridică, mediere între locatarii din
imobil, precum şi intermedierea către structurile
competente. Patru mediatori sunt la dispoziția
dumneavoastră pentru a vă oferi consultanță
și asistență.
„Linia de asistenţă telefonică pentru soluţionarea conflictelor” este disponibilă la numărul:
+43 316 872-2180 de luni până joi între orele
8 şi 15 şi vineri între orele 8 şi 12.
LISTA DE VERIFICĂRI PENTRU
SCHIMBAREA LOCUINŢEI
În următoarele două pagini este prezentată
o listă detaliată cu toate demersurile pe care
trebuie să le efectuaţi în raport cu autorităţile
şi detaliile pe care trebuie să le rezolvaţi în
cazul unei mutări.
REDUCEREA CONSUMULUI
DE ENERGIE
Reducerea consumului de energie cu raportare
la curentul electric şi la încălzire protejează
bugetul dumneavoastră! Utilizarea energiei termice de la centrala de termoficare (în
parte în funcţie de venitul dumneavoastră)
şi montarea de instalaţii solare sunt subvenţionate de către oraşul Graz. Informaţii
cu privire la acest subiect pot fi consultate
pe internet la adresa oekostadt.graz.at.
Pentru informații cu privire la subiectul „Energiei termice de la centrala de termoficare”, în
special privind opţiunile de branşare: accesați
Energie Graz la adresa energie-graz.at
sau tel.: +43 316 80 57-9090.
DEŞEURI: EVITARE, SORTARE,
ELIMINARE CORECTĂ!
Gospodărirea deşeurilor este reglementată
legal în Austria. În acest context, evitarea
deșeurilor este prioritară. Gestionarea deşeurilor conform normelor aplicabile constituie
o contribuţie esenţială la protecţia mediului şi
la protejarea resurselor.
În oraşul Graz sunt amplasate recipiente pentru
sortarea deşeurilor
Categorii: Cum obtii o locuinta
Addresa: Anton Paar GmbH, Pyhrn Autobahn, Straßgang
SOLUŢIONAREA CONFLICTELOR ÎN ANSAMBLURILE REZIDENŢIALE Pentru a soluţiona rapid şi amiabil conflictele în ansamblurile rezidenţiale, dispuneţi de posibilitatea de a Read more...
Descrierea locului: ÎNREGISTRAREA LA FURNIZORII DE
ENERGIE ELECTRICĂ, TERMICĂ, APĂ
Dispuneţi de posibilitatea de a vă abona
sau dezabona de la serviciile de furnizare
a energiei electrice, a gazelor naturale şi a
energiei termice furnizate centralizat la Energie
Graz, la centrul de relaţii cu clienţii cu adresa
în Andreas-Hofer- Platz 15. Reabonarea unui
consumator la alimentarea cu apă: la Holding
Graz Wasserwirtschaft.
ABONAREA LA SERVICIILE DE RADIO ŞI TELEVIZIUNE
În Austria este aplicată obligaţia de plată a
taxei pentru radio şi televiziune. Vă rugăm
să înregistraţi echipamentele dumneavoastră
la centrul de servicii de informare cu privire
la taxele aplicabile (GIS) din cadrul ORF.
Puteţi accesa formularul de înregistrare de pe
internet la adresa gis.at. În anumite condiţii este
posibilă scutirea de la obligaţia de plată a
taxelor radio. Montarea unei antene prin satelit
la nivelul imobilului închiriat trebuie aprobată
de către administraţia imobilului.
CONVIEŢUIRE ÎN CONDIŢII BUNE
Cu siguranţă că atunci când vă mutaţi într-un
oraş nou apar multe modificări în ceea ce
privește stilul de viaţă. Şi în calitate de nou
locatar sau proprietar de locuinţă este necesar
să vă adaptați la regulile imobilului respectiv.
Vă rugăm să aveţi în vedere că, în majoritatea imobilelor, este aplicabil un regulament
de ordine interioară (afișat pe casa scării).
Vă rugăm să respectaţi acest regulament de
ordine interioară. Faceți cunoștință cu vecinii
dumneavoastră în momentul în care vă mutaţi
la adresă – chiar dacă nu vorbiţi încă prea
bine limba germană, locatarii din imobil vor
aprecia acest gest. Este interzisă efectuarea de
lucrări ce produc zgomot în incinta locuinţei, în
grădină sau în curte (bătăi de ciocan, tăierea
cu ferăstrăul, tunderea gazonului, muzică la
intensitate ridicată) de luni până vineri între
orele 19 şi 7, sâmbăta şi între orele 12 şi 15,
iar duminica şi cu ocazia sărbătorilor legale
sunt interzise pe parcursul întregii zile. Cu
caracter general, în intervalul orar cuprins între
orele 22 şi 7 se aplică obligaţia de respectare
a liniştii în timpul nopţii. Dacă organizaţi o
petrecere, în locuinţa dumneavoastră sau în
curte, fiţi amabil şi informaţi-i în prealabil pe
vecinii dumneavoastră. Evitaţi să faceţi grătar
pe balcon (se formează fum puternic). Vă
rugăm să nu blocaţi casa scării cu biciclete,
cărucioare pentru copii, etc. Utilizaţi pubelele
şi sortaţi deşeurile dumneavoastră (a se vedea
informaţiile menţionate în cele ce urmează).
„Serviciul de vecinătate Graz”
Categorii: Cum obtii o locuinta
Addresa: Mömax, Weblinger Gürtel, Straßgang
8054
8054
ÎNREGISTRAREA LA FURNIZORII DE ENERGIE ELECTRICĂ, TERMICĂ, APĂ Dispuneţi de posibilitatea de a vă abona sau dezabona de la serviciile Read more...
Descrierea locului: OBLIGAŢIA DE ÎNREGISTRARE
În situaţia în care vă mutaţi în Austria sau
dacă vă schimbaţi adresa pe teritoriul Austriei
trebuie să vă declaraţi adresa de domiciliu
la autorităţi în termen de trei zile. Consultaţi
informaţii suplimentare cu privire la obligaţia
de înregistrare în capitolul „Pentru prima dată
în Graz”.
GĂSIREA UNEI LOCUINŢE
Puteţi găsi o locuinţă prin intermediul
•dezvoltatorilor imobiliari
•agenţilor imobiliari
•locatorilor/vânzătorilor persoane fizice
Cel mai simplu este să consultaţi anunţurile cu
privire la locuinţele disponibile pentru închiriere,
publicate în ziarele cotidiene şi săptămânale.
Sunt disponibile şi reviste speciale exclusiv
cu anunţuri cu privire la tranzacţionarea de
locuinţe. Cu siguranță, găsiţi şi pe internet
nenumărate oferte de locuinţe.
Atenţie:
Agenţii imobiliari solicită un comision pentru
intermedierea unei locuinţe (de regulă două
chirii lunare, respectiv o anumită cotă procentuală din preţul de cumpărare). Solicitaţi
verificarea contractelor de închiriere şi de
vânzare-cumpărare de către o persoană care
deţine cunoştinţe în domeniul juridic (avocat,
avocată, asociaţii de locatari, camera de
muncă, centrul de informare în domeniul locativ al oraşului Graz). Interesaţi-vă care sunt
costurile incluse deja în chirie – aşa-numitele
cheltuieli de exploatare, de exemplu încălzire,
evacuarea deşeurilor, curăţenia în locuinţă
determină o creştere enormă a cheltuielilor
totale pentru o locuinţă.
Un contract de închiriere trebuie să fie încheiat
pentru o perioadă de minim trei ani. Locatara/
locatarul poate dispune însă de posibilitatea
de a rezilia contractul după un an (atenţie:
termenul de preaviz este de trei luni). Raportul
de locaţiune poate înceta însă în orice moment
în baza acordului părţilor.
LOCUINŢĂ SOCIALĂ
În situaţia în care sunt întrunite anumite condiţii,
se poate solicita la autoritatea de administrare a
locuinţelor a oraşului Graz acordarea uneia dintre cele aproximativ 11.000 de locuinţe sociale.
Puteţi consulta aceste condiţii la adresa graz.at
O locuinţă socială poate fi solicitată în formă
scrisă în baza formularului de cerere sau pe
internet. La cerere este necesară anexarea mai
multor documente.
Ca urmare a numărului redus de locuinţe disponibile nu este posibilă formularea pe loc a
unei oferte cu privire la locuinţele disponibile,
cu excepţia „Locuinţelor sociale fără perioadă
de aşteptare” menţionate în secţiunea graz.at/
wohnen. Durata minimă de aşteptare este în
prezent, pentru gospodăriile cu 1, 2 şi 3 persoane, de nouă până la douăsprezece luni, pentru
gospodăriile cu 4 sau mai multe persoane trebuie
luată în calcul o perioadă de aşteptare de 18
până la 24 de luni.
SUBVENŢIE LA PLATA CHIRIEI
PENTRU LOCUINŢE SOCIALE
Locatarii care beneficiază de locuinţe sociale,
respectiv locuinţe cooperatiste, pentru care
oraşul Graz deţine dreptul de acordare, pot
beneficia, în situaţia în care cheltuielile locative
depăşesc o treime din venitul net al familiei, de
o subvenţie la costurile pentru chirie. Informaţii:
graz.at/wohnen
BIROUL DE INFORMARE ÎN DOMENIUL
LOCATIV AL ORAŞULUI GRAZ WOIST
WOIST reprezintă o structură independentă de
contact pentru probleme în domeniul locativ.
Este oferită consultanţă gratuită în speţe asociate locuinţei, de exemplu legislaţia aplicabilă în
Informație
Informație
LOCUINŢĂ domeniul locativ, subvenţii, ajutoare, căutarea
de locuinţe, energie. Vă rugăm să prezentaţi
toate documentele importante.
Categorii: Cum obtii o locuinta
Addresa: 137 Wagner-Jauregg-Straße
8053
8053
OBLIGAŢIA DE ÎNREGISTRARE În situaţia în care vă mutaţi în Austria sau dacă vă schimbaţi adresa pe teritoriul Austriei trebuie Read more...
Descrierea locului: ELIBERAREA UNUI PAŞAPORT DE
CĂLĂTORIE
Puteţi obţine un paşaport de călătorie de la
centrul de service al oraşului Graz în sediul
central, Schmiedgasse 26, 8011 Graz, tel.:
+43 316 872-5252. Costurile se ridică la
75,90 euro, iar paşaportul de călătorie este
valabil 10 ani. Economisiţi timp de aşteptare
în cazul în care vă programaţi la adresa
graz.at/reisepass online.
Dispuneţi însă de posibilitatea de a solicita
eliberarea paşaportului dumneavoastră de
călătorie şi altor autorităţi austriece competente în domeniul paşapoartelor. Aşa-numitul
„paşaport de înaltă siguranţă” este tipărit la
Viena de către Imprimeria de Stat a Republicii
Austria şi vă este expediat în termen de cinci
zile lucrătoare. Veţi recepţiona paşaportul
prin scrisoare RSb (scrisoare cu confirmare
de primire albă). Această scrisoare poate
fi înmânată şi persoanelor desemnate de
dumneavoastră – de exemplu la locul de
muncă. În situaţia în care nicio persoană nu
va prelua scrisoarea dumneavoastră, veţi fi
informat, iar scrisoarea va fi depusă pentru
dumneavoastră la oficiul poştal.
Documentele care vă sunt necesare pentru
a solicita eliberarea unui paşaport vă sunt
comunicate la centrul de service la numărul de
telefon: +43 316 872-5252. În situaţia în care,
pentru cererea dumneavoastră de eliberare a
unui paşaport, vă este necesar şi un certificat
de cetăţenie, puteţi solicita şi acest document
la serviciul pentru stare civilă şi cetăţenie. În
situaţia în care aveţi nevoie de un paşaport
nou în regim de urgenţă, sunt disponibile în
acest scop două posibilităţi:
•Paşaport expres: transmitere în termen
de trei zile lucrătoare, costuri 100 euro
•Paşaport eliberat într-o zi: transmitere
până la următoarea zi lucrătoare, costuri
220 euro.
•Ambele paşapoarte sunt valabile
zece ani.
•Paşaportul de urgenţă: este eliberat
în incinta aeroportului Graz, fiind valabil
numai o jumătate de an. Atenţie:
În anumite ţări nu este permisă intrarea
cu un paşaport de urgenţă!
În Austria, copiii trebuie să dețină propriul
paşaport de călătorie în cazul în care sunt
cetăţeni austrieci.
Costurile pentru paşapoartele de călătorie
ale copiilor care deţin calitatea de cetăţeni
austrieci:
•Cererea iniţială pentru copii până la
împlinirea vârstei de 2 ani: gratuit
•Până la împlinirea vârstei de 12 ani: 30
euro (paşaport expres 45 euro, paşaport
eliberat într-o zi 165 euro)
•De la împlinirea vârstei de 12 ani: 100
euro (paşaport expres 100 euro, paşaport eliberat într-o zi 220 euro).
PENTRU PRIMA DATĂ ÎN GRAZ ELIBERAREA UNUI
DOCUMENT DE IDENTITATE
Documentul de identitate în format practic
de carte de credit vă simplifică procedura de
legitimare; nu este necesară deţinerea în toate
situaţiile a paşaportului asupra persoanei. În
mod suplimentar, documentul de identitate are
valoare de document de călătorie în 32 de
state europene. Şi documentul de identitate este
eliberat de centrul de service al oraşului Graz.
Costurile se ridică la 61,50 euro, iar eliberarea
durează până la două săptămâni. La adresa
graz.at/reisepass puteţi rezerva online o dată
la alegerea dumneavoastră şi evitaţi în acest
mod orice timp de aşteptare.
ELIBERAREA UNUI CERTIFICAT
DE CETĂŢENIE
Autoritatea de relaţii cu cetăţenii, serviciul
de eliberare de paşapoarte şi documente,
emite certificatul de cetăţenie pentru cetăţenii
austrieci. Persoanele care doresc eliberarea
unui certificat de cetăţenie în Graz, trebuie să
deţină şi domiciliul principal în Graz.
În funcţie de opţiunea de eliberare a certificatului de cetăţenie pentru dumneavoastră sau
pentru copilul dumneavoastră şi dacă deţineţi
cetăţenia prin origine sau acordare, trebuie să
prezentaţi documente diferite.
Din acest motiv, apelaţi telefonic autoritatea
şi informaţi-vă în mod corespunzător – tel.:
+43 316 872-5185, 5187, 5188. La aceste
numere de telefon puteţi stabili o programare.
Costuri: 48,50 euro. La această sumă se pot
adăuga şi costurile pentru eventuale documente
suplimentare necesare sau traduceri. Pentru
un copil, dovada este gratuită în situaţia în
care cererea este formulată în primii doi ani
de viaţă, iar copilul este cetăţean austriac (o
excepţie este reprezentată de certificatul de
cetăţenie disponibil contra cost, eliberat după
dobândirea cetăţeniei).
În situaţia în care doriţi să solicitaţi un paşaport în baza noului dumneavoastră certificat
de cetăţenie, dispuneţi de posibilitatea de a
efectua și acest demers la autoritatea de relaţii
cu cetăţenii/servicii de eliberare paşapoarte
şi documente.
ELIBERAREA UNUI
CERTIFICAT DE NAŞTERE
Pentru fiecare copil născut în Graz se pot
elibera, contra unei taxe de 9,30 euro, exemplare suplimentare ale certificatelor de naştere.
(Situaţia privind taxele la data de 01.01.2017)
ÎNVĂŢĂMÂNT OBLIGATORIU
Pentru toţi copii care locuiesc minim un semestru în Austria, se aplică obligativitatea
de frecventare a formelor de învăţământ.
Această obligaţie este aplicabilă începând
cu anul în care copilul împlineşte înainte de 1
septembrie vârsta de şase ani şi este valabilă
Categorii: Pentru prima dată in oras
Addresa: 14 Franziskanerplatz
8010
8010
ELIBERAREA UNUI PAŞAPORT DE CĂLĂTORIE Puteţi obţine un paşaport de călătorie de la centrul de service al oraşului Graz în Read more...